Pentru a doua zi în Lisabona, ne-am propus să luam o mașină și să batem împrejurimile, Sintra, Cabo da Roca, Cascais. Ca să acoperi tot ce poți vedea în Sintra și Cascais ai nevoie de două sau chiar trei zile. Timpul limitat ne-a zorit la a comprima tot într-o singură zi.

Prima oprire: Sintra. Cum ajungi?

Poți lua tren din Lisabona și ulterior autobuz 434. Cost: 12 euro sau inclus in Lisabona Card, 42 eur: 3 zile.
Altă variantă, mașina pentru 22 km, se circulă decent.

Ce faceți în Sintra?


Opriti la Castelul Maurilor, luați ambele bilete (Castel 7,6 euro și Pena 13,3 euro interior și parc), după care începeți cu Palatul Pena. Ideal este să mergeți dimineață, se aglomerează foarte tare spre mijlocul și sfârșitul zilei. Timpul de așteptare ajunge să depășească o oră după ora 12:00.
Urmezi o cărare de 300 metri prin pădure și ajungi la Pena. Nu stai la coadă pentru bilet, l-ai luat deja de la Castelul Maurilor 🙂.
E coadă la biletul Pena, la fel este și la cele luate online (trebuie validate la niste chioșcuri).
Poți lua pentru 550 metri mini-autobuzul până la Palat sau poți urca pe jos (nu te doboară, doar transpiri).
La mini-autobuz e coada. Costă 3 euro urcarea.
Ajungi la castel și aștepți iar 30 de minute, deși e 11:00 e aglomerat. Eu zic că merită și interiorul, au conservat bine multe camere.
O combinație de stiluri și un melanj de culori, portocaliu, galben, marmura albastră o să-ți bucure privirea.

Palatul Pena a fost ridicat de Regele Ferdinand pentru soția lui Maria II-a, în 1854.
Asigură-te că ai descărcat cititorul QR, la fiecare zona importanta poți scana și afla ce reprezintă, sau iei ghid. 🙂
Terasele pot fi vizitate fără să plătești taxa de intrare.
În Palat ai un ritm în care trebuie să mergi. Păstrezi coada și mergi cu cadența mulțimii.
Vizita durează 30 de minute.

Castelul Maurilor, sau mai exact ruinele Castelului Maur. Le poți dedica o oră.

Biletul îl iei de la prima intrare sau de sus (parcurgi 1 km pe jos, spre ruine). Era coadă mai mică sus.
Aveți de urcat, vă trebuie puțină condiție fizică.
Sunt doar ruine, dar priveliștea deasupra Lisabonei e incredibilă.


Ne oprim la Casa do Preto, mâncăm un quice bun de branza cu pui, iar la recomandarea localnicilor, Queijqdas (o prăjitură cu cremă de ou).


Mai poți vizita Palatul National (tot cu influență maură).
Cost: 10 euro intrarea. Timp: 60 minute.
Noi am decis să sărim vizitarea lui. Uitându-mă pe net pare a fi de văzut, așa că rămâne pentru data viitoare. Sigur va mai fi o dată viitoare.

Alt palat ce merită vizitat:
Quinta da Regaleira. Îl zărești din Castelul Maurilor, exclami woww, îmi propun să ajung dar nu-mi ajunge timpul. Poate tu reușești.

Cost: 8 eur
Durată tur: 1 oră
De asemenea l-am amânat pentru următoarea vacanță în Lisabona.

Ce este Cabo da Roca?

Cel mai vestic punct al Europei, acolo unde pământul se termină în mare. Bate vântul cât să te spulbere, încearcă să îți iei haina potrivită.

Cum ajungi?


Autobuz 403 din Cascais 25 de minute.
Mașina, 10 km din Sintra.
Drumul e spectaculos, cu multe Quinta, locuri drăguțe în care să iei masa, peisaj montan, pădure.

Boca do Inferno-Caverna Gura Iadului – Cascais

Este despre forța naturii, cum sapă apa în stâncă, lăsând forme impresionante.
Drăguț dar nu spectaculos. Ideal este să alegi traseul de pe marginea Oceanului, așa poți zăbovi când vrei la plaja Sto Amaro, Caseiro sau Caxias Praia.

Utile:

  • Cum te deplasezi? Aici ai toate informațiile utile.

Sintra, Área Metropolitana de Lisboa, Portugal

Cape Roca, Lisbon, Portugal