“În fața măreției naturii emoția e imensă”, Victor Hugo
Vocea din difuzor anunță intrarea în Glacier Bay. Puntea de sus a vasului se aglomerează cu viteză. Oamenii curg în șuvoaie. Decupez puțin spațiu pentru mine, trag aer în piept și mă umplu cu bucuria soarelui, a apei, a peisajului. Plutim încet apropiindu-ne de țărm.
Laguna înghețată e învăluită în calm. Mă înconjoară o culoare ireală. Totul pare încremenit sub o mantie imaculată de gheață, dar paradoxal emană o căldură inexplicabilă.
Fiecare își face loc să imortalizeze natura și fauna, fără obstacole, cât mai aproape de ghețarul de mii de metri grosime. Rămân blocată privindu-l. Ca un altar în mijlocul peisajului. Impunător, la fel ca toată strălucirea lagunei. Câteva foci stau somnoroase în bătaia soarelui pe blocurile de gheață, nestingherite de prezența noastră.
Privesc cu entuziasmul exploratorului. Timpul diferă. Și imaginea. James Cook în 1778 vedea același ghețar, dar care în timp s-a topit lăsând descoperită o intrare de 150 de kilometri, intrare ce astăzi se numește Glacier Bay.
În liniștea alb-argintie, un zgomot slab îmi atrage atenția. De la murmur la răget e un pas. Fâșâitul se transformă într-un tunet puternic ce dă naștere unei avalanșe de fulgi de zăpadă, valuri și emoții. Torentul de gheață cerească-albastră se prăbușește în apa care, la fel de rapid, a devenit agitată. Dramatic și cutremurător. Vocile ce curgeau valuri în jurul meu s-au frânt brusc. Privim lipsiți de cuvinte, cu o bucurie rară natura.
Entuziasmul devine molipsitor. Focile sar frenetic în apă, ca într-un joc, emanând fericire.
Simt că universul a tras cu urechea la dorințele mele și nu la temeri.


Am plecat la drum cu multe prejudecăți, despre ce înseamnă croazieră, de limitările date de vas, de temperatura locului. Cele 7 zile mi-au lăsat însă în suflet nostalgie, dor și dorința de a reveni.



Spectaculoasă și surprinzătoare. La capătul lumii, un ținut legendar, cu un peisaj dramatic, munți stâncoși în lumina perfectă a licăririlor de gheață. Asta e Alaska. O legendă care trăiește și astăzi, așteptând să-și spună povestea în cel mai simplu mod cu putință. Prin natură.
Alaska este o parte din SUA și nu din Canada, SUA cumpărând-o de la Federația Rusă în 1867 pentru 7,2 milioane USD (121 milioane dolari în 2015) printr-un tratat ratificat de Senatul SUA.


De unde pornește aventura?
Dacă îți doresti să ajungi în Alaska cu un vas de croazieră, cel mai probabil aventura începe din Vancouver.
După 4 zile de hoinăreală prin Vancouver, ne-am prezentat cu pașapoartele la îmbarcare pe Coral Princess. Aveam suficiente prejudecăți dar și curiozitate despre cum avea să se desfășoare o vacanță în stil croazieră. După ce am dat tărcoale în port vasului de câteva ori, ne-am îmbarcat și am luat în primire camera noastră de la etajul 2. Casa și orașul nostru pentru urmatoarele zile, 7 la numar.



Impresii?
Ne declarăm plăcut impresionați de interior și mai ales de camera noastră. Decorată simplu, ca o cameră de hotel, cu un pat dublu, un birou, mini bar, TV și o toaletă mică. La câteva ore de la îmbarcare suntem invitați să participăm la ora de “safety” care avea sa ne pună în temă cu toate scenariile posibile, ce ar fi putut să se întample în urmatoarele zile.
Ce confort ai pe un vas de croazieră?
Facem rapid un tur al “orașului”, sa cântărim opțiunile. Avem piscine interioare, exterioare, sală de forță, gimnastică, spinning, spa, deci relaxarea îți e asigurată dacă nu vrei să stai să privești de pe balconul camerei tale împrejurimile. Restaurante cu specific diferit, a la carte, trabuc room, sala de jocuri de societate, cazinou pentru împătimiții de jocuri de noroc, teatru, karaoke, spa, salon cosmetic și cinema. Rămâne la alegerea ta ce program îți faci în zilele în care nu ai oprire în port.








Care a fost itinerariul nostru?
Ziua 1: Vancouver. Plecare la 4:30 pm.
Ziua 2: pe mare.
Ziua 3: Ketchikan. Sosire: 6:00 am. Plecare: 3:00 pm.
Ziua 4: Juneau. Sosire: 8:00 am. Plecare: 9:00 pm.
Ziua 5: Skagway. Sosire: 6:30 am. Plecare: 8:30 pm.
Ziua 6: Glacier Bay. Sosire: 6:00 am. Plecare: 3:00 pm.
Ziua 7: College Fjord. Sosire: 6:00 pm. Plecare: 8:30 pm.
Ziua 8: Sosire Whittier la 12:30 am.



Detalii logistice:
Am zburat în Vancouver, fiind parte dintr-o vacanță mai mare în care am vizitat și NYC. Puteți zbura însă cu doua sau mai multe escale din București aici.
Am optat pentru Princes Cruises dar poți verifica și alți operatori de croaziere: Norwegian Cruise Line, Celebrity Cruises, Holland America Line, etc.
În ceea ce privește cazarea, poți alege din multe variante de cabine. Cu mai multe paturi, mai puține, suprapuse, cu terasă, sau făra, cu geam sau fără geam. Depinde ce nivel de confort îți dorești. Noi am optat pentru cameră cu pat dublu și terasă.
De asemena poți opta pentru regim de masă all inclusive, full board sau doar mic dejun, plătind consumația extra.




Utile:
- E obligatoriu să ai viză pentru State. Cum o obții afli aici.
- Pașaportul trebuie sa aibă valabiltate de minim 6 luni înaintea datei de întoarcere în țară. Ulterior achiziționării biletelor, primești un e-mail cu tot ce important să știi pentru vacanță.
- Ia la tine un binoclu bun. Nu te zgârci, caută unul prin care vezi bine la distanță. Vei avea nevoie. Îl poți cumpăra și de pe vas, dar plătind în plus.
- Ia pastile pentru rău de mișcare. Sunt momente în care vei simți că ai nevoie.
Detalii logistice despre excursii:
Le poți achiziționa de pe vas, la fața locului sau chiar înainte, imediat ce ai achiziționat biletele pentru Alaska.
Când e potrivit să mergi în Alaska?
Sezonul de vara în Alaska este iunie – august, de altfel și cel mai scump sezon. Vă recomand sfârșitul lunii iunie, începutul lui iulie. De ce? În iunie te bucuri de 27 grade, temperatura perfectă. Nici cald, nici frig dar și cea mai bună perioadă de a vedea balenele cu cocoașă. În plus, tot atunci somonii depun icrele în amonte si oferă un spectacol pe cinste, sărind în râuri.
Cea mai ieftină lună pentru zboruri este februarie. Dacă plănuiești să vii în croazieră, aceastea operează excursii între iunie- septembrie.
Dacă vii să explorezi ținutul Aaskăi cu mașina, poți veni oricând.
Pentru Alaska aș recomada două abordări: una în care să explorezi ținutul de pe apă cu un vas de croazieră și alta terestră, în care să închiriezi mașină (aproximativ 50 usd/zi), să vezi ceea ce nu poți vedea de pe apă.
Cum ajungi în Alaska?
Cu avionul:
- zbor în Vancouver daca ai plănuită o crozieră.
- zbor în Alaska cu două sau mai multe stopuri (Anchorage, Fairbanks, Homer, Kodiak, Dillingham, King Salmon, Juneau, Ketchikan), dacă ți-ai propus să abordezi zona terestru. Poți căuta oferte prin KLM, Air France, Air Canada, Delta, Brtitish Airways, Lufthansa. De obicei avionul costă în jur de 1000-1200 euro/persoană.
- din păcate, nu există nici o legătură feroviară din Canada spre Alaska, dar poți veni cu feribot (timp de navigare: 3-10 ore din Seattle) sau conducând pe autostrada Alaska din Canada.
Care este cel mai bun loc de a vedea balenele cu cocoașă?
Cel mai bun loc pentru vizionarea balenelor în Alaska este Juneau, iar cea mai buna iulie. Spectacolul e un lung șir de exlamații iar Juneau garantează întâlnirea cu ele.
Ce buget aloci?
O croazieră în Alaska, pentru 7 nopți poate costa de la 1000 USD pe persoană până la 5000 USD/persoană, în funcție de tipul navei de croazieră și de locație. Noi am plătit 2000 USD/ persoană, all inclusive. Adăugând avionul, bugetul total de persoană ajunge la 3000 – 3500 USD.
Terestru, la hoteluri sub 3 stele, călătorii cu trenul sau cu mașina închiriată costă, în general, în jur de 300 USD pe persoană/zi. Cazările în Alaska sunt scumpe.
Este o zonă sigură?
In Alaska este absolut sigur să călătorești ca turist – atâta timp cât ești bine informat fără să te expui pericolelor.
Care este numărul optim de zile pentru a explora Alaska?
Dacă vorbim de croazieră, de obicei acestea alocă 7 zile și ating stopurile expuse de mine mai sus.
Dacă vorbim de abordarea terestră, poți aloca chiar și două săptămâni, multe ore de condus și mii de kilometri bătuți pe Alaska Hwy, zona fiind foarte ofertantă. Merită să incluzi pe lista ta: Homer, Seward, Denali, Anchorage, Seward, Katai National Park (zbor din Anchorage sau Homer).
Despre locurile în care am oprit, citiți în articolele dedicate lor: Ketchikan, Juneau, Skagway.
