Mă las pe spate în trifoiul verde, nutrind vise și liniște cu ochii spre cer. Norii atârnă umflați de căldură și rămăn în contemplare până brusc aud un cloncănit de berze. Privesc în zare și văd cuibul celor doi pui. Își așteptă mama cu de-ale gurii.
Foșnetul blând al frunzelor mă așează în aceeași poziție. Zeul vorbirii nu se lasă înduplecat să dea drumul cuvântului.



Lângă mine, Ilinca își caută patrufoi-ul norocos. Bucuria pură îi luminează chipul. Spune o poveste despre dragoste, emoții.
Un moment cât o viață. Cum pot să stau să o contemplu și câtă fericire aduce!
Așa aveam să ne petrecem următoarea oră dupa vizitarea castelului de vânătoare Kálnok, o construcție renascentistă ridicată în secolul al XVII-lea.
Soarele își trimite razele prin vegetația deasă. Sunt parte dintr-un joc de umbre și lumini.



Privilegiați, aproape singuri într-o lume simplă, de poveste. A fost și unul din motivele pentru care am pus pe lista dorințelor noastre Micloșoara, satul săsesc cel mai vechi din zonă care visează la un viitor, nu doar la trecut.
Cum am ajuns?
Am pornit la 7 dimineață, pe traseul Valea Prahovei – Brașov – iar pe centură am făcut dreapta spre Covasna. Imediat ce am trecut râul Olt și am intrat în Alta Mare, o salbă de case colorate aveau să ne introducă în altă atmosferă. Am lăsat pe stânga și pe dreapta câmpii și dealuri pline de flori, baloți de fân și păduri, până ne-am trezit într-un sat colorat, Micloșoara.
La cerere gazdele pot asigura transfer din București (85 euro/persoană), Sibiu (75 euro/persoană, Cluj Napoca (95 euro/persoană), Brașov (30 euro/persoană), Sighișoara (40 euro/persoană), Viscri (35 euro/persoană), Sf. Gheorghe (20 euro/persoană).
Unde stai?
Proprietatea principală, de la numărul 186, găzduiește 4 camere, 3 duble, un apartament și restaurantul. Noi am stat în căsuța albastră (camerele The Witch’s și Uncle Imre). V-o recomand pe cea în care am stat noi, camera 10, The Witch’s.
La cealalta proprietate, de la numărul 62, mai au 6 camere. Ele sunt la distanță de 500 de metri, iar masa se ia pe proprietatea principală, de care te desparte o scurtă plimbare pe jos.
Aici puteți face rezervările.





Ce poți face?



- Te poți plimba pe dealurile din jur. Poienițe pline de fluturi și flori colorate, cai și vaci la păscut, aer curat și minte liberă. Asta îți promite experiența.
- Poți lua o plimbare cu căruța și un picnic în natură. Memorabil. 315 ron (3-4 ore).
- Plimbare cu Poneiul Richy. 45 minute cu poneiul, 90 ron
- Lecții de călărie. 112 ron/adult/45 minute.
- Hacking. 1,5 ore, 157 ron.
- Vizită la o gospodărie, fierar, biserica locală.
- Ateliere tradiționale de împâslire și gătit kurtos colac sau plăcintă cu mere.
- Poți închiria bicicletă cu 45 ron/zi.
- O vizită la castelul de vânătoare al familiei Kálnoky. Preț: 20 ron. Poți intra la ore fixe cu tur organizat. Sentimentul este că ești în vizită și nu într-un muzeu, mai ales dacă ai bucuria pe care am avut-o noi, să fii însoțit chiar de băiatul cel mare al Contelui Tibor Kálnoky. Vei primi un audio ghid, dezinfectat după fiecare utilizare si protecții pentru încălțăminte. Fostul conac de vânătoare al familiei Kálnoky a intrat în proprietatea statului după 1990, fiind concesionat familiei. Detalii despre castel găsiți aici. Castelul este o reconstituire a vieții nobililor transilvăneni, cu toate rituarilurile ei. Treci prin Salonul de Gală, Camera Doamnei, Camera Stăpânului și Camera Pianului, un Streicher original, același model pe care îl folosea Johannes Brahms.
- Să iei cina la castel. O experiență deosebită, mai ales dacă vremea îți permite să iei masa afară.
- să faci saună. Trebuie doar să anunți managerul în prealabil.
- să mergi la Stone Pub. Este locul, în care te poți bucura de o cafea și punctul în care cei mai mulți turiști se opresc să mănânce. Este parte din proprietatea Contelui Kalnoky și păstrează același aer tradițional.
- socializează. Plimbă-te cu ochii deschiși prin sat, vorbește cu localnicii și cu Contele Tibor Kálnoky. Îl vei vedea cu siguranță la Micloșoara, se implică în administrarea castelului și nu numai. Îi face plăcere să-ți povestească din istoria locului. Tot acolo ai să-i întâlnești și familia, implicată în tot ce înseamnă administrarea domeniului. Uneori s-ar putea să nu-i recunoști și nici să-ți treacă prin cap că cel care ți-a adus cafeaua este chiar urmașul Contelui.
În pachetul all inclusive, cel ce conține activitățile, urmezi un program zilnic. Dacă nu dorești un program fix, în funcție de disponibilitate, poți opta la față locului pentru ceva și plăti. Le pot acomoda dacă vorbești în avans.
Aici au un program special de weekend pentru copii și parcurg toate activitățile (împâslire, vizită la Castel, vizitarea unei gospodării locale, mulsul vacii, mers cu căruța la pădure, mers la stână, picnic, atelier de gătit, vizită la fierar, cina la castel, căutarea comorilor la castel).
E mai greu sa ții ritmul cu toate dacă ai un copil care doarme la prânz, dar cu tras de orele de somn, am reușit. E ok și abordarea de a lua separat strict ce interesează dintre ele, dar n-am vrut să-mi bat capul și oricum voiam din toate. Mai multi bani dar a meritat.







Ce mănânci?
- mic dejun (brânza, roșii, castraveți, zacuscă în casă, unt, gem, miere, lapte, iaurt, fulgi, salam (stingher pe platou, nefiind produs local). La cerere fac ouă ochiuri sau omletă.
- demipensiune: include mic dejun și cină. Noi am luat all inclusive. Cum nu mâncăm foarte mult dar tentația e mare, aș spune că ajunge demipensiune. Porțiile sunt generoase.
- pensiune completă: include cele 3 mese. Masele de prânz și seară includ: apertiv/supă, felul principal, desert. Gătesc proaspăt, lcu produse localnice. Atenție, mai toate mesele au carne. Anunțați în prealabil dacă nu măncați carne.
- All inclusive: aici sunt incluse pe lângă cele 3 mese, băuturile soft (apă, sirop) și activitățile. Poți opta pentru oricare din ele la fața locului.
Buget?
Depinde foarte mult ce alegi, cu mic dejun, mese, cu activități sau fără. Camera pornește de la 80 euro/seară/2 persoane. Cu regim all inclusive vei plăti 213 euro/ persoană de vineri până duminică.
Micul dejun costă 30 ron. Prânzul, 60 ron. Cina, 95 ron. Nu sunt incluse băuturile. O sticlă de vin Liliac costă 60 ron, 1 bere 10 ron, 1 cafea – 5 ron. Excursiile costă 220 ron/ghid, transport, zi/persoană.
Pentru 4 zile (3 nopți), am plătit 3150 ron, în regim all inclusive.
Cum rezervi?
Intră aici sau aici și verifică disponibilitatea. Tot aici vei vedea și tarifele.
Cui i se potrivește?
Dacă ai copilărit la țară și vrei să retrăiești copilăria, dacă vrei ca și copiii tăi să trăiască măcar pentru un weekend bucuria vieții rurale, să experimenteze mersul cu căruța, mulsul vacii, mersul la stână, la fierar, să se bucure de cloncănitul berzelor și firul ierbii, e locul potrivit.
Dacă vei căuta lux, nu-l vei găsi aici, luxul vine din simplitate.
Cui aparține proprietatea?
Contele Tibor Kálnoky este urmașul unei vechi familii nobiliare maghiare atestate încă din secolul XIII.
Contele s-a născut în 1966 în Germania, unde familia sa era în exil, și a vizitat prima dată vechea moșie a familiei din Transilvania în anii ‘80 împreună cu tatăl său. Impresionat de ospitalitatea sătenilor, a decis să revină. După căderea comunismului, a început procesul de revendicare a proprietăților familiei, confiscate de comuniști. S-a mutat în Transilvania împreună cu familia în 1997 ocazie cu care au hotărât să deschidă casele pentru turiști. Tot atunci a cumpărat primele case, în ruină, motiv pentru care restaurarea a fost dificilă și de durată. Prima casă pentru oaspeți a deschis-o în 2001. În prezent sunt 5 case complet restaurate.
Utile:
- nu uitați acasă sprayul antițânțari. Sunt flămânzi. Noi îl folosim pe acesta, ți-l recomand.
- nu aveți nevoie de cărți, au o bibliotecă plină. Dar dacă vrei totuși o carte a ta, comandă aici , aici sau aici. Sunt platforme din care eu comand cărți.
- internet wi fi ai doar în casa mare, dar ai semnal de internet și voce oriunde.
- camerele nu au televizor.
- la cerere au serviciu de curățat și călcat lenjerie.
- camerele sunt încălzite, există calorifere și încălzire centrală. Nu vă faceți griji, nu înghețați de frig.
- Ia și un pulover/hanorac, seara se lasă răcoarea. Una plăcută.
