Atena
Îmi place Atena. Îmi pace cum mă îmbrățișează cu căldura ei până în noiembrie târziu, cum mă hrănește, atât cultural cât și la propriu. O bucătărie gustoasă și curată. Povești cu zei, zeițe și eroi. Îmi place pentru…

Insulele Ciclade sunt un arhipelag de insule în Marea Egee, aparținând Greciei. Cuprinde 56 de insule, 24 dintre ele fiind locuite, unele mici și neatinse de civilizație, altele celebre destinații turistice. Numele lor se traduce prin “Insulele sacre”…
Cred că până la noapte am să simt tangajul și ruliul, sper doar să nu mă trezesc cu ele. Erau gândurile mele, după o experiență de o zi la Hardy Reef, Marea Bariera de Corali. Dar, să începem…
În tăcerea pură, aproape violentă a dimineții aud prin somn, pierdut, cântecul cocoșilor.Mă-ntorc în timp, acum zeci de ani la casa bunicilor mei. Un zâmbet se strecoară pe fața mea și un altul mi se așază în fața…
Nu am fost un om al plajelor, ci mai degrabă al munților. Ușor de ghicit de ce. Ceahlăul era mai aproape de mine decât Marea Neagra. Am văzut-o târziu. Prima dată, într-o tabără de copii în Năvodari. A…