Pășesc ca pe ace, simt fiecare piatră în talpa subțire a sandalelor și tresar în căutarea unora rotunjite care să-mi maseze picioarele pline de praf.
Îi simt greutatea pe umeri și mă surprind jubilând că e septembrie și nu curg apele pe mine. Ochelarii mi se scurg pe nas în jos. În momente ca astea îmi doresc să fi fost mai mare. Nasul binențeles! La fiecare trei secunde îmi împing ochelarii cu inelaru-n sus, în timp ce Ilinca alunecă în jos, pe picioare.


Câte un picior grăbit ridică în aer nisipul arămiu, îl simt cum se așează în straturi pe pielea mea din ce în ce mai colorată. Scrub natural. Drumul urcă și coboară, se îngustează, devine din ce în ce mai greu de străbatut cu 19 kilograme în spate. Sleită de puteri îmi ridic privirea ancorată în pământ și un zâmbet mi se așterne pe față. O imagine “moreeană” demnă de Bora Bora, doar cu ceva mai multă lume, mi se arată în fața ochilor. Stau privind și sorbind fiecare ochi de apă turcoaz. Mă încarc cu frumusețe. Stau așa minute întregi, până o pală de vânt mă aduce înapoi pe culmile Balos.
Îmi îndes bine pălăria în vârf de frunte, ignorând usturimea din ochi, gândesc că probabil crema de plajă e vinovată și întorc la pas fiecare pietricică rostogolită cu puțin înainte.
Cum ajungi în Creta?
Există zboruri directe cu RyanAir, Wizz. Wizz zboară în Heraclion. RyanAir zboară în Chania.
Costul biletului este aproximativ 140 -175 Euro.
Noi am zburat ceva mai complicat, cu escală în Atena, primul segment cu Tarom, al doilea cu Sky Express. În total, 6 ore de drum.
Unde în Creta?
Depinde foarte mult de ce îți dorești, oraș, sat, all inclusive. Noi am ales Kissamos. Ni s-a părut un punct din care putem străbate mai ușor distanțele spre ce ne doream să vedem.
Heraklion, ceva mai departe dacă îți setezi ca obiectiv să vezi celebrele plajele roz: Elafonisi și Falassarna.
Rethimnon, urmatorul pe listă, la 2 ore de aceleași obiective.
Chania, mai aproape și de cele mai multe ori prima opțiune pentru cei care vin în Creta. Personal aș alege Falassarna, deși Kissamos a fost o alegere inspirată.
Distanțele din Kissamos spre obiective:
- Chania 38km- 40 minute
- Rethimno 97 km – 1,30 min
- Paleochora 41 km – 1 ora
- Falassarna Beach 25 km – 30 min
- Elafonisi Beach 50 km – 1ora si 10 minute
- Seitan Limani Beach 64 km – 1 ora si 10 minute
- Granvousa 10 km – 12 min
- Balos 12 km – 10 min
Dacă îți dorești o experiență all inclusive, locațiile cu oferte de genul acesta sunt: Rethimno, Heraklion, Hersonissos.
Transportul în Creta?
Din punctul meu de vedere cea mai bună variantă este mașina. Distanțele, deși par mici, sunt dificil de parcurs, de cele mai multe ori di cauza reliefului. Există și varianta autobuzului, dar cu limitările lui de timp. Altă variantă de a vedea obiectivele este cu barca și excursiile pe care le poți cumpăra aproape din orice oraș. Noi am preferat să avem mobilitate necondiționată, așa că am închiriat mașină.
Există taxi, cel puțin în Kissamos există și costurile sunt fixe, în funcție de zona în care mergi. Port 6 euro, pot Chania 55 euro, Aeroport Chania 70 euro, Chania 45 euro, Rethymno 110 euro, Heraklion 190 euro, Falassarna 20 euro, Elafonisi 60 euro, Paleochora 60 euro, Sougia 75 euro.
Pentru excursii poți lua bilete din port sau din orașele mari. În Kissamos puteai lua din port excursii cu Cretan daily cruises. De aici erau disponibile Gramvousa & Balos (26 euro persoană), Souda Bay, Chrissi Island, Koufonisi Island.
De unde închiriezi mașină?
În aeroport, și nu numai, vei găsi multe variante. Deși rezervasem una online, la fața locului, pentru că era coadă, am închiriat din altă parte – Avance. Am avut norocul să găsim un Mini Countryman 4*4, pentru care am plătit 620 euro, 10 zile, cu asigurare inclusă și înălțător pentru copil bonus. Aveam rezervat un Peugeot 108 cu 520 euro. La terminarea vacanței, dupa 1400 km făcuți și 2 plinuri, ne-am felicitat pentru alegerea făcută. Companii de închirieri auto: Avance, Budget Kydon, Sixt, Hertz, Eurpocar (ai de mers mai mult după ieșirea din aeroport), la fel Centauro (la 1 km de aeroport).
Ce vezi?
Plaja Falassarna: plajă amenajată, dar disponibilă și pentru cei care nu vor sezlong, ci doar nisip. Personal ne-a plăcut foarte mult și am ales-o în mai multe zile la rând. Are porțiuni de nisip roz, și nu e nici foarte aglomerată.



Plaja Elafonissi, cu ochiuri de apă în toate nuanțele de turcoaz, nisip roz, are porțiuni amenajate, dar și neamenajate. Eu prefer partea neamenajată.


Balos, unde parcurgi o distanță de aproximativ 30 de minute, legănat de terenul accidentat și o porțiune pe jos (aproximativ 2 km – depinde unde ai norocul să lași mașina). Drumul, ceva mai greu de parcurs cu un copil mic, dar merită fiecare strop de transpirație. Dacă vrei o variantă mai comoda, alege turul pe mare, care te va lăsa direct aici. După atâta efort meritți o masă la Gramvusa.
Plaja Paleochora, nu atât de specatculoasă, dar satul merită o plimbare până aici. Vă recomand să mâncați la Aristea, mîncarea e delicioasă, la fel și servirea.



Plaja Sougia – 10 euro tur, 18 euro tur – retur din Paleochora. Costul excursiei diferă în funcție de locul de plecare. Distanțele în Creta sunt mari, în consecință prețurile diferă în funcție de locul de plecare.
Plaja Agia Roumeli, 17 eur tur, 25 euro tur retur din Paleochora.
Seitan Limania, cu un peisaj scenic, asemănător Balos. Evită aglomerația de sărbători și ține cont că se ajunge mai greu, după 15 minute de mers pe stânci.
Viglia, Kedrodasos Beach, aproape de Kissamos. Mai puțin aglomerată, dar nici nu are ceva spectaculos.
Palatul Konssos (dacă stai în Heraklion), centrul civilizatiei minoiene, legendar pentru labirintul în care a fost ținut Taurul lui Minos.
La 15 minute de Rethimno, satul părăsit din canionul Mili, părăsit în 1972.
Rethimno, un oraș fermecător și plin de străduțe înguste, flori la balcoane și iz vanilat, care nouă ne-a plăcut foarte mult.



Chania, un oraș cu influențe otomane și venețiene, construit pe ruine minoice. Un oraș viu, cu multe terase, localnici și turiști, taverne tradiționale și moderne, un adevărat furnicar, fie că e zi, fie că e noapte.


Unde mănânci?
Falassarna: Spilios Tavern, unicul loc în care eu am găsit icre făcute cu maioneză. De obicei le fac cu cartofi.
Paleochora: Taverna Aristea.
Kissamos: Fish Tavern 1960, Tsengas Fish Tavern
Balos: Gramvousa
Câte zile stai?
Eu am ales să stau 10 zile. Insula, deși pare mică, 260 km de la est la vest si 60 de km de la nord la sud, nu e ușor de străbătut cu mașina. Sunt multe porțiuni în care circuli pe o bandă, prin munți, prin pădure. Relieful și uneori caprele o fac greu de parcurs, iar cei cu rău de mișcare vor fi și mai reținuți în a se așeza la drum lung.
Cred că cea mai bună varianta de a vedea Creta e cu rulota. Ai atâtea de vazut că cel mai bine e sa continui drumul, nu să te întorci tot timpul la baza.
Noi ne-am ales “baza” în Kissamos, bine așezat față de majoritatea obiectivelor recomandate din vestul insulei.
De aici ne-am ales obiective la 1 ora jumătate maxim cu mașina. Nu ne-am aventurat la mai mult cu un copil mic în mașină, bonus și cu rău de mișcare. Data viitoare probabil vom alege Heraklion, să putem explora partea cealaltă de insulă.




