Pășesc mărunt, iar de sub picioare răzabate muzica zăpezii. Scârție sub talpa groasă a bocancilor, în care deodată nu mă mai deranjau pietrele aciuate în șanturile ei în ziua trecută.

 Gerul mușcă din degete, iar nările mi se umplu de miros de lemn. O mașină bagă în păntecul ei buștenii și îi aruncă sub formă de rumeguș într-un colț al grădinii, una generoasă de 50 de hectare, îmbrăcată acum într-un strat alb de ninsoare.

Bănci albe mă invită la șezătoare și meditație, printre copacii pudrați în zahăr, dar mai antrenant e strigătul Ilincai la bulgăreală. Îmi pun mănușile și primul bulgăre ce mă lovește și se lipește de față îmi face sete de răzbunare.

După bulgareală continuu sa explorez grădina până cănd, pe o terasă pustie, un pian vechi îmi aprinde curiozitatea. Încerc câteva note și sub reflexia unei oglinzi mari captez toată lumina și energia locului.

Dincolo de porțile mari, împodobite cu coroane de brad se aud clopotele. În capătul aleii lungi văd biserica, cu turlele ei rotunde și albe. Câțiva enoriași ies fluturând steagul național. Se termină slujba de Sfântul Andrei, iar mâine va fi ziua națională.

Intru în biserică, unde mă întâmpină și binecuvăntează preotul. Ilinca mă trage de mânecă, cu ochii mari întrebători. Îmi suflă în ureche: “de aici vine zăpada?”. Îi zâmbesc și îmi amintesc că aseară i-am spus că “Doamne Doamne aduce ninsoarea”. Vigilentă mă întreabă dacă toți preoții știu să cânte și sunt bătrâni. În timp ce ieșim, mă anunță că “vrea să meargă la biserică când cântă preoții”.

Zâmbesc și reiau drumul prin sat, pe ulița principală, mărginită de case ce par pustii. Ici colo din horn văd ieșind fumul gros. Mă invită la o bautură caldă și colaci. Cu toate astea continuu drumul visând.

Admir șură după șură și puținele mere care atârnă într-un copac golaș, invitându-mă la gustul autentic, național. Îmi rețin gândul și alerg să-mi încălzesc picioarele. Alerg dupa ea.

“Frumuseţea stilului, a graţiei, a ritmului şi armoniei depinde de simplitate.” Platon

Unde vei găsi grădina de 50 de hectare? Cum ajungi?

La Zabola Estate în satul Zabala, sau Zăbala spus în Covasna. Dacă vii din Bucuresti, lași centura Brașovului și mergi spre Chichiș. Vei recunoaște zona și vei simți că ai trecut într-o altă lume. Frânghii de ceapă, usturoi atârnă la porțile localnicilor și pâinea cu cartofi împrăștie miros de cocă coaptă. Din București faci 3 ore și 20 de minute.

Despre locație și povestea ei, poți citi aici.

Unde ne-am cazat? Câte zile?

Binențeles la Zabola Estate. Poți experimenta o zi sau mai multe. Îți recomand o zi sau două. Eu am ales două nopți. Nu i-aș fi alocat mai multe.

Camerele sunt spațioase iar băile fabuloase. Am apreciat cosmeticele naturale puse la dispoziție, curățenia și căldura. Deși a nins și geamurile sunt vechi, cu tâmplărie de lemn, nu ne-a încolțit deloc frigul.

Ce mănânci?

În perioada pandemiei, 2020, nu ai opțiuni în afara locului în care ești cazat, așa că ești limitat la ce îți oferă Zabola. Eu aș fi preferat mesele tip meniu. În prezent sunt a la carte iar prețurile, din punctul meu de vedere, sunt foarte mari. Cea mai ieftină supă a costat 30 ron, o porție mică. Cel mai ieftin fel principal (mămăligă cu ciuperci sau paste) costă 60 ron.

Micul dejun este diversificat. Bifezi cu o seară înainte pe o hârtie A4 ce fel de mic dejun vrei.

La prânz și cină pentru copii au 3 feluri speciale: paste, șnițel, piept de pui. Mesele pentru copii le plătești, cu excepția micului dejun.

Buget?

Cazarea pentru două nopți într-o cameră spațioasă a fost 1072 ron. Cu tot cu mese, pentru 2 nopți, am plătit 2200 ron. Micul dejun îl plătești separat și costă 70 ron/persoană.

Ce ar fi putut fi diferit, să-mi lase dorința de a reveni?

Ar putea fi un loc al liniștii și meditației dacă nu ar hurui mașina de rumeguș continuu. Cel puțin când am mers eu, zgomotul m-a însoțit pe tot parcursul zilei, neobosit.

Mai multă atenție la clienți. Aici nu mă refer la amabilitate. Sunt amabili, nu într-un mod cald, ci unul profesional. Iau unele decizii fără să țină cont de client. Un exemplu a fost zgomotul produs la prânz, spărgând cu flexul o ușă, a unei camere la care nu aveau cheie, deși aveau camere libere.

Domeniul este o invitație la conectare cu natura și te îmbie ușor la mișcare și povești cu conți și contese. Am ales locul pentru lucrurile frumoase citite și pentru recomandări, recunosc însă că realitatea nu a rezonat la așteptările mele.