Barocay este o insulă mică în Filipine, având 7 km lungime și 1 km lățime, nu foarte ofertantă din punct de vedere activități (poate doar dacă ești surfer), motiv pentru care vă recomand să o combinați cu Manila sau Palawan. Din punctul meu de vedere, este o destinație de 3,4 zile maxim.

Unde stai?

Pe partea estică a insulei mareea nu e foarte puternica (plaja ramane curata), motiv pentru care ți-o recomand.
Pe partea vestică, mareea e mai puternică, rămân multe alge și o porțiune mare de plajă dezvelită. Este zonă de surf, deci bate vântul ceva mai tare. Noi am ales un boutique hotel, mic și cochet, Camila Beach, unde servesti micul dejun direct pe plaja, cu picioarele în nisip. Dacă dintr-un motiv sau altul Camila nu e pe placul tău, trage un ochi și la:

  • The Lind, în zona de Nord, arată foarte bine, este curat, cu plajă frumoasa și nisip moale. Un pic cam mare pentru gusturile mele.
  • Indigo, la limita dintre agitat și liniștit (station 2 și station 3), din exterior arată bine.
  • Boracay Beach Houses, sunt câteva case tradiționale pe plajă, cu iz local și îmbietor, sau chiar Jony’s Beach Resort.
  • Alt hotel care mi-a atras atenția este Nami (în station 1), spre Spider House, liniștit, arată bine, doar ca la reflux plaja rămâne pietroasă.

Ce poți să faci în Boracay?


Să mergi la masă sau la un vin la Spider Bar – să te bucuri de apusul văzut de pe terasă. E multă agitație și locul se umple rapid, ca să mergi la sigur, fă rezervare.

Să mergi la Puka Beach, un loc drăguț de stat la plajă. Denumirea i se trage de la scoicile puka.
Plaja e în capătul nordic al insulei. Localnicii ne sfătuiesc să mergem cu autobuzul local, fiind la 30 de minute de noi.
Dacă vrei liniște, ideal este să mergi dimineață de la 8 sau 9. Începând cu ora 14:00 plaja se aglomerează de turisti.
Am optat pentru un spider boat cu vela. Vă recomand tuturor. Negocierea a pornit de la 1500 pesos. Am platit 1000 din station 3 pana la Puka. Merită toti banii!
La intoarcere am ales tricicleta! Cost: 200 pesos (1 euro= 51,1 pesos, 1 usd= 46,3 pesos). Desi am stat cocosata, fiind foarte inghesuita, m-am distrat copios. Am traversat insula pe strada principala, unica asfaltata cat de cat.
Se construieste continuu pe insula. In cea mai mare parte hoteluri si mall-uri.
Mersul cu tricicleta si transportul local e un must do!
Mie cel putin mi-a placut! Savoarea insulei e pe strada principala. Acolo vezi cum traiesc localnicii, desi in mare parte Boracay este o insula turistica.

Sa strabati insula pe jos. In 15 min poti sa strabati insula din vest catre est. 15 minute pe jos. Cu tricicleta cred ca faci 5 min.
Miezul insulei e plin de agitatie si trafic.
Dincolo de miez simti linistea.
In partea vestica a insulei tide-ul e mai puternic, e o zona preferata de surferi, te duce cu gandul la Navodari sau Vama. E mult mai multa liniste fata de zona estica, ceva mai comerciala.
Partea estica este imartita in 3 zone. Prima si a treia, ceva mai linistite. A doua zona este foarte agitata si aglomerata.
Alegerea e subiectiva, eu am preferat station 3, pe partea estica a insulei.
Cand alegi sa mergi in locatii de genul acesta iei in calcul, fluxul, refluxul, viata de noapte, plaja, nisipul si alegi ce ti se potriveste cel mai bine in functie de ce iti doresti sa faci.
De aceea de cele mai multe ori alegem o locatie analizand si fotografiile mai putin prelucrate ale turistilor.

Din iunie in Filipine este sezon ploios. Daca va doriti sa ajungeti aici, alegeti perioada noiembrie – mai. In mai temperatura cu umezeala crescuta la ora pranzului te adoarme instant. Doar umbra e salvarea sau sesiunile de bai prelungite.