3 zile în Nisa II
Eze, orășelul medieval de lângă Nisa E dimineață și pentru că am întâlnire, îmi pun hainele de alergare și pornesc la pas de maraton spre port. Liniște. Așadar asta e varianta prin care te poți bucura de oraș…

În ultima zi în Chiang Mai, mi-am dorit să simt orașul la pas, încet pe străzi, cu lista de temple “must see”, iar ca un “must do”, tot un fel de la revedere, la ora 13:00 mă așteaptă…
După 5 ore de stat în mașină între Chiang Mai și Chiang Rai, m-am simțit eliberată când ghidul m-a lăsat în fața primului obiectiv pentru care venisem: Wat Rong Khun Cunoscut de toată lumea sub numele de Templul Alb, este…
Am stat mult și am cântărit dacă mă pun în mișcare spre Chiang Rai sau nu. Toata lumea mă avertiza, în special din cauza lucrărilor la drum că voi sta mult în mașină. Aproximativ 5 ore la dus,…
Plutesc liberă cu mintea golită de orice gând într-un ocean nesfârșit. Soarele pictează în apă culori ireale. Turcoaz, bleu, verde, un mozaic de scântei mă fascinează. O familie de pești nemo mă privește dintr-o anemona, curioasă de creatura…