După o zi în Angkor am dormit buștean. Alarma a dat trezirea la 7:30, dar într-o beznă totală am închis-o. Nici nu mi-am dat seama când. Am deschis ochii la 9 de parcă nu a existat altă tentativă de trezirie.

Mr. Nuk mă așteaptă la 10, așa că mă mobilizez spre masă.

Astăzi fac o pauză de temple, vreau să ajung în împrejurimi să văd unul din satele plutitoare din apropierea orașului.

Pornesc cu entuziasmul începătorului, ca în 15 minute după batălia cu norii de praf să-mi încolțească în gând ideea că și mașina ar fi fost o opțiune, poate mai bună. Hurducăiala vine la pachet cu durearea de cap. Îmi mătură toate gândurile. Mă așteptam să-l aud pe Dragos în orice clipă. Și uite că se întâmplă ”trebuia să luăm mașină. Hai că știu că ție îți place.” Mă apostrofează că refuz să-mi pun masca roz special comandată, pentru poluare și praf. Încă nu lovea pantemia Covidului puternic. Insist că nu mă deranjează nimic. “Nu mă căiesc, c-am adunat în suflet şi noroi”.
Peisajul se transformă, în sălbatic, așa cum e adevaratul Siem Reap, pământul roșu, râul plin de nuferi și vegetație, șanțurile săpate pentru colectarea apei în culturile de orez.

E duminică, oamenii se adună la nunți, petreceri. Ulterior aveam sa observ că ei fac petreceri în fiecare zi.

Dupa 30 de minute de mers cu tuktuk-ul, am ajuns la punctul de plecare spre satele plutitoare.

Lacul este legat de râul Tonle Sap, un bloc de apă ce curge haotic în direcții opuse, în momente diferite ale anului. Începutul sezonului ploios (mai) coincide cu topirea zapezilor din Himalaya, care se scurg în fluviul Mekong. Debitul crescut al fluviului Mekong, care intersectează râul Tonle Sap aproape de Phonm Penh, forțează apa din Tonle Sap să curga în amonte, determinând creșterea nivelului de cinci ori, de la 1-2 metri adâncime până la 12 metri. În noiembrie, când sezonul ploios se încheie, marea masă de apă a lacului se retrage .

Plătesc cei 23 USD/persoană și pentru că nu sunt și alți doritori, plec ca într-un tur privat.

Ceea ce la început părea perfect, pentru că puteam decide dacă oprim sau nu pentru altceva (la văzut de crocodili, sau să iei o barca mica să te plimbi printre casele plutitoare). Apropo, până la urmă vezi tot, poți intra cu barca lor și printre casele plutitoare. E doar o variantă de a mai smulge niște bani de la tine. Nu ai nevoie de canoe pentru asta, iar crocodilii îi vezi la un restaurant, la care ei oricum opresc, să mănânce.

Crocodilii sunt în captivitate, ca mai tot ce există în restaurant, găini, porci de guineea, iepuri, ceea ce mie îmi lasă un gust amar și un sentiment urât. Sătenii capturează și supun înmulțirii crocodilii pe care îi tin în mlaștini artificiale.

Se pare că orice mi-aș fi dorit, nu prea conta pentru că însoțitorul oprea oriunde dorea el. Mă îndemna într-un mod agresiv, “cumpără orez, cumpără zahăr, apă”. Âsta a fost momentul în care mi-am dorit să se termine. În plus, te încearca un sentiment de milă și te simți ca la o expoziție de maimuțe în cutie. Le invadam intimitatea și înteleg că ei nu câștigă nimic din tururile organizate aici.

Modelul standard al unei case cuprinde o verandă de socializare, care dă înspre camere și bucătarie, cu plita pe lemne. În mod bizar, buna dispoziție este asigurată și de televizoare, serviciul prin cablu fiind ieftin.

În timp ce bărbații pescuiesc, femeile își petrec timpul cârpind plasele de pescuit iar copii lenevesc în hamacuri, sau merg la școala pultitoare. Fetele tinere și femeile în vârstă își poartă micile bărci cu vâsle în jurul satului, oferind spre vânzare orice: de la marfă proaspată și orez până la șampon și detergent. Mai mult de 30% din locuitori fac comerț, altul decât cel cu pește.

Una peste alta, nu e o experiență pe care să o recomand. E foarte apropiata experiența de un Zoo uman, iar gustul e unul amar.

Dacă vreți să mergeți să vedeți un sat plutitor autentic, alegeți Kompong Khleang. Este la două ore de Siem Reap dar înteleg că merită drumul atât pentru ceea ce vezi acolo cât și pentru peisajul de până acolo.

Altă variantă este Kompong Phluk, o opțiune bună dacă nu ai mult timp la dispoziție și o experiență mai puțin traumatizantă decât cea din Chong Kneas.

Am plecat încercând să dregem ziua la Muzeul de istorie, pe care vi-l recomad cu toată încrederea. E un periplu prin religiile hindu și budism și un dicționar de simbolistică, pe care dacă nu ai avut ghid la temple, ți l-ai fi dorit.

Despre ultima zi în Siem Reap, vă așteaptă ultimul articol aici.

Ghidul pentru Siem Reap cu recomandările îl găsești aici.

Experiența primei zile la temple o găsiți aici.