Cum ajungi la Cocoon?
La 30 de minute cu hidroavionul din Male sau o oră jumătate cu barca de viteză, pe insula Ookolhufinolhu din atolul Lhaviyani, ai să găsești paradisul Cocoon. De altfel, tot e paradis în jurul tău. Oricat ai să privești pe geamul avionului, călătoria va fi extaz. Asta dacă nu ai frică de avion.
L-am ales în primul rând pentru că era un resort nou. Deschis în decembrie 2016, deci aveam ocazia să-l testăm printre primii, arăta incredibil de bine și aveau o ofertă bună de deschidere.

Despre insulă:
Insula e relativ mică – 1,9 km, în 20 de minute reușești să o parcurgi, fără să-ți dea bătăi de cap. La propriu e raiul pe pământ. Vegetația arată de parcă ar fi de mii de ani acolo. Nu te simți sufocat de turiști, deși sunt 150 de vile: Beach Villas, Water Villas, Garden Villas. Toate păstrează aceeași arhitectură modernă, minimalistă cu un aer exotic, tradițional. Sunt mari, au băile în aer liber (mai puțin bungalourile), iar totul e impecabil.

Singurul lucru care-i lipsește este coralul, acolo aproape, la câteva brațe de șezlong. Acesta este și motivul pentru care a doua oară am ales altceva. Pentru viața marină ești nevoit să te înscrii pe lista de excursii. O barcă te duce zilnic, la 10 minute de resort, într-o zonă de snorkelling. Dacă e multă lume în resort, nu o poți face zilnic, având prioritate cei care nu au fost.
Dacă mergi cu copilul și nu te interesează coralul ci doar apa lină, mică, pe o porțiune considerabil de mare, e perfect. Chiar și în condițiile astea, ai să observi că rechinii bebeluși și pisicile de mare, fac vizite și în ape mai puțin adânci. Nimic de speriat însa. Sunt inofensivi.
Mai au ceva perfect, meniul. Au bucătari din Italia, așa că mâncarea e incredibil de bună și variată.
Tot pentru copii au Kids Club, dacă ai nevoie de câteva clipe libere și nu numai, e acolo cineva care să se ocupe de relaxarea lor.
Ai căteva opțiuni de a-ți petrece timpul liber, în caz că te-ai săturat de plajă și piscină: excursii cu barca pe o insulă de localnici, excursii să vezi delfinii, manta ray, diving, jet ski, SUP. Pe insulă ai sală de fitness, sau daca vrei leneveală, piscina și șezlongul din fața vilei.
Din punct de vedere internet, insula e acoperită bine de wi-fi, chiar și pe plajă.
Fusul orar nu ar trebui să-ți dea bătai de cap. Te adaptezi rapid. 3 ore în Male, 4 pe unele insule. La Cocoon sunt 4 ore diferență.
Dacă nu ai luat pachet cu bautură, o plătești. Apă, vin, cocktail, pornesc de la 4 usd, la care adaugi taxele.
Ideal este să stai 7 zile, noi am stat 10, cred totuși că e puțin cam mult. În ultima seară am avut parte de o surpriză plăcută, ne-au pus la dispoziție un bungalou pe apă. Interesantă experiență, dar atunci am realizat că sunt mai mult un suflet al nisipului decât al mării. Îmi place să simt nisipul sub picioare.
Legat de bani, vă recomand să veniți cu usd, nu euro. Rata de schimb este aceași pentru ambele valute. Dacă veniți cu cash, asigurați-vă că hârtiile de usd sunt mai noi de 2001. Nu le acceptă pe cele vechi.

Vreme?
Ianuarie-aprilie, este sezonul uscat, recomandat să vii.
În afara perioadei clare de sezon uscat vremea e loterie.
În noimbrie ne așteptam la ploi. În schimb, zi de zi a fost soare.
Cum ajungi?
Ai multe variante. Am venit prin Colombo, Doha dar poți să ajungi în multe feluri…Istanbul, Viena.
Noi, de data asta, am prins o ofertă bună, cu Qatar, plecare din Roma și escală foarte scurtă.
Daca nu ai experiență în a organiza vacanțele, poate că merită să cauți pachete la o agenție. Opțiunile în Maldive sunt nenumărate, pentru toate buzunarele. Atenție, dacă iei resort îndepărtat, trebuie să adaugi transfer cu hidroavionul (aproximativ 400 usd/persoană). Mai ieftin este transferul cu speedboat, cu condiția ca resortul să fie aproape de Male.
Atenție la ce prețuri găsiți, dacă specifică “taxe incluse”. Altfel taxele sunt 23,2% extra.
Ideal, orice resort alegeți, optați pentru cel puțin demipensiune (nu ai unde mânca în alta parte) sau chiar all inclusive, chiar și băutura. Costurile, pentru ce consumați, sunt mari. La fel , se adaugă taxele de 23,2% extra.
Vreme bună si zile frumoase!
Despre experiența mea la Reethi Faru Maldive, poți citi aici.
Despre experiența mea in Male, poți citi aici.
Dacă vrei să fii alături de mine, măcar cu gândul, te invit pe pagina mea Facebook, Vacanțeînpapuci.

