4 zile în Buenos Aires, a treia zi

4 zile în Buenos Aires: La Boca, lecții de tango și curaj

Am început cea de a treia zi în Buenos Aires hotărâtă să mă las dansată. Cu entuziasm in mișcări, chem un taxi care să mă ducă direct în cartierul distracției, “La Boca”.

Citisem suficiente povești (cu cel puțin un gram de adevăr), despre răpiri, jafuri, avertismente să nu cobori din autobuz la stația nepotrivită, să nu te aventurezi dincolo de străzile turistice din Boca. Drept urmare, am mers pe cărări bătătorite, fără îmi doresc să intru în categoria marilor exploratori.

La Boca e un cartier boem, cel mai fotogenic din Buenos Aires, plin de viață, muzică și culoare. Culoarea picturilor grafiti, a caselor și muzica tango e traită cu fiecare mișcare pâna la epuizare.

Are un aer european, aer ce se trage de la fondatorii orașului – italienii imigranți care au recreat atmosfera Bocadesse din Genova, colorând docurile în care traiau în culorile curcubeului.
Denumirea vine de la poziționarea în gura râului Riachuelo. Fiind un șantier naval, locuitorii erau muncitorii locului, ceea ce a rămas și azi, un cartier al muncitorilor.

El Caminito, cea mai faimoasă stradă din Buenos Aires, e un adevărat muzeu în aer liber. Atrage permanent turiști cu casele colorate, grafiti și caricaturile tridimensionale: Juan, Evita, Che Guevara și Maradona.
Caminito (calea scurta în traducere), a fost numit așa după numele unei melodii care vorbește de o dragoste pierdută. Cântecul l-a inspirat pe Benito Quinquela Martín, un artist faimos al cartierului să creeze Caminito în 1955, desenând un perete și transformând zona în una artistică.

Odată ajuns aici ai să-ți doresti să ajungi la stadionul Bombonera. Am stat ceva timp și am cântarit dacă traversez sau nu cele câteva străzi spre Bombonera.

Minute întregi am evaluat străzile, goale de turiști, dar cu puțini localnici. Mi se perindau în cap toate poveștile despre siguranta cartierului La Boca. Mai mult lui decât mie. Am pășit, ca pe lună, cu gândul comun dar neexprimat că e o cucerire pas cu pas. Am trecut de prima stradă, încercând să afișez un aer stăpân pe mine, sigură că acolo mă așteaptă ceva și e normal să ajung acolo. Am reușit să trec și de a doua, până m-am văzut în fața porților mari. Poți cumpăra un tur sau cel mai potrivit mod e cel de a-ți programa un meci, dacă ai norocul să se joace. Cum nu m-am potrivit nici cu una, nici cu alta, cu ceva mai mult curaj am luat străzile înapoi spre Caminito și ne-am zâmbit de parcă am reușit să escaladăm cel mai înalt munte.

Dacă te întrebi de unde vin culorile echipei, legenda spune că lipsiți de inspirație au mers în port și au hotărât că vor da culorile primei nave care ancorează. Norocul lor, era una Suedeză, așa că au rămas la albastru și galben. (1905)

Terase tentante, magazine cu suveniruri, câțiva dansatori care te încurajeaza la câțiva pași. Cei mai mulți spun că seara iți oferă un spectacol pe cinste. Pentru cine are curaj. Abia aștept să-mi povestiți cât de curajoși ați fost.

Am plecat tot cu un taxi care m-a lăsat în Puerto Madero, o zonă nouă, cu clădiri zgârie nori. Un pod imens pietonal “Puente de la Mujer”, construit din trei segmente, cu segmentul din mijloc mobil ce se rotește la 90 de grade pentru a lăsa vasele să treacă, te introduce în zona portuară.

M-am oprit la una din terase, în bătaia blândă a soarelui, să savurez tot o bere argentiniană, după care am intrat în Fregata Sarmiento, un muzeu în aer liber, care merită toți banii.

Astfel am încheiat a treia zi în Buenos Aires. Mâine e zi de relaxare, îmi propun să beau o cafea în cartierul San Telmo la târgulul celebru de anticari. Atât.