Un cimitir sau o casă pentru eternitate, Recoleta

A doua zi în Buenos Aires începe dis de dimineată, când imediat după ce-mi iau micul dejun, pornesc spre Recoleta, unul din cartierele faimoase ale orașului, cu arhitectură aristocrată, parcuri elegante și extravagante, terase șic și multe muzee.

  • Recoleta
  • Recoleta

În 30 de minute, pe jos, sunt în Avenida Alvear. Nu e fantastic? Să reușești să vezi tot ce îți propui la pas?

Palate și vile mari cu un aer francez găzduiesc azi muzee, hoteluri de lux, galerii de arta și chiar ambasade. În capatul bulevardului din Plaza Alvear îti umpe vederea Cimitirul Recoleta.

În 1732 Calugarii Franciscani – recoletos, au construit o mănăstire și o biserică în stil baroc Nuestra Senora del Pilar. Cu timpul însă, odată cu desființarea ordinului în 1882, grădina a devent un cimitir, unul faimos în care e îngropată toată lumea buna a orașului: medici, poeți, președinți, avocați, actori, piloți de curse, câștigători ai premiului Nobel, generali. În onoarea lor s-au ridicat monumente, adevărate opere de artă. Periodic rudele și nu numai, le aduc omagii, luând cu ei, în casa de “dincolo”, lucruri lumești: un pahar Veuv Clicquot, bijuterii. În zilele noastre se pot îngropa aici doar cei care au deja loc de veci al familiei.

La intrare, treci printr-o poartă de-a dreptul maiestuoasă, construită în stil neoclasic, încadrată de coloane dorice. Primești harta cu povestea cimitirului și schița cu mausoleele reprezentative, în diverse stiluri arhitecturale: Art Deco, Art Nouveau, Baroc, Neo Gotic, din materiale importate în mare parte din Paris și Milano. E un adevărat “oraș”, 46 000 metri pătrați cu mai mult de 4000 de cripte, aliniate de-a lungul aleilor mărginite de copaci și poteci înguste. Un mausoleu de văzut este cel al guvernatorului Martin Rodriguez, cel care la 17 noiembrie 1882, a inaugurat cimitirul sub numele de Cementerio del Norte. Dar cel mai căutat, deși nu cel mai frumos, este monumentul Art Deco pe care stă scris 1952 “Volvere y sere millones”, ridicat pentru Eva Peron, cea de-a doua soție a președintelui argentinian Juan Domingo Peron.

Alt mausoleu frumos, a cărui poveste te miscă, este cel al Rufinei Cambaceres. Fiica lui Eugenio Cambaceres, cunoscut scriitor și om politic, mort de tuberculoza când ea avea doar 4 ani. În 1902, la nouăsprezece ani, în timp ce se pregătea să participe la un spectacol, s-a prabușit din picioare. Medicii chemați au confirmat un atac de cord și la cateva zile au înmormântat-o în una din criptele Recoleta. La cateva zile de la înmormantare, un lucrator, a constatat că sicriul era avariat în unele locuri iar în interior mâinile și fața ei, erau zgâriate încercând să iasă. Explicația a fost atacul de catalepsie. Și-a revenit la câteva zile, dar a murit asfixiată când s-a trezit îngropată de vie. Îl veți recunoaște usor, Rufina fiind sculptată în mărime naturală, în fața mausoleului, dedicat de către mama sa.

Un alt mormânt important, dar modest, făcut cu piatră adusă din Munții Anzi, este cel al generalului Tomas Guido. Și nu e singurul. Nepoata lui Napoleon, Luis Federico Leloir – câștigător al premiului Nobel, Președintele Carlos Pellegrini, Președintele Domingo Faustino Sarmient, Președintele Jose Maria Guido, Diplomatul Juan Bautista Alberdi, jucătorul de box “taurul sălbatic din pampas” Luis Angel Firpo, toți își au locul de trecere spre eternitate în acest cimitir.

De aici, de parcă am simțit cum evaporă soarele apa din mine, m-am oprit direct la o bere argentiniană. Hidratată, pornesc tot la pas spre grădinile japoneze. În drum întâlnesc emblematica Floralia Generica de douăzeci și trei de metri. Floarea de oțel care noaptea se închide asemenea unei flori, să se redeschidă dimineață, în lumina soarelui.

Tot acolo îmi umple privirea Muzeul de Arte din America de Sud. Am ocazia să mă familiarizez cu tradițiile argentiniene. În plus, încep să recunosc creațiile unor pictori internaționali: Rembrant, Goya, Van Gogh, Manet. Intrarea e liberă iar combinația natură și cultură e revigorantă.

Cu energie îmi duc pașii grăbiți spre Palermo, un cartier format de emigranții italieni în care locuiesc în ziua de azi mulți expați. Dacă iubești mâncarea italiană și vinul Malbec, e cel mai bun moment să te oprești la masa în Plaza Serrano. Siesta o faci în Gradina Botanică sau în Parcul Tres de Febrero. Începi cu grădina japoneză și grădina de trandafiri. Poți continua cu o bicicletă închiriată să mergi în jurul lacurilor. Este locul perfect de alergat, mers sau pedalat. Pentru siestă am oprit și eu.

Brusc realizez că spiritul Evitei mă urmărește, înca din Recoleta, pentru că din senin, în fata ochilor îmi apare Museo Evita. Ar fi păcat să nu intru. Am ocazia să sedimentez și să aflu lucruri noi din viața Evitei Duarte, atât personală cât și socială. Muzeul e găzduit chiar într-una din casele, devenită Monument Istoric în 1999, în care Evita oferea adăpost femeilor și copiilor fară posibilitati. Despre ea și contribuția ei socială, politică vă recomand să citiți informațiile pe site-ul evitaperon.org . Dacă vă plac cărțile, citiți Evita- Viața secretă a Evei Peron de Nicholas Fraser, Marysa Navarro.

Se pare că Juan Peron a iubit-o atât de mult că a păstrat-o îmbălsămată înca 3 ani în casă. Bine și dragostea lor e plină de controverse. La fel ca toată existența ei, dar asta nu ai să simți în interiorul muzeului.

Am terminat ziua într-o notă nostalgică, iscodind în viata lui Juan Peron și a Evitei, așa cum obișnuiesc să fac de fiecare dată în orașe noi.

Măine caut culoare și dans în cartierul La Boca. Poate și un meci 🙂

Despre prima zi am scris aici.

Despre a treia zi am scris aici.

Ghidul complet pentru Buenos Aires îl găsești aici.