O mandolină îmi pune în urechi și în suflet liniște și vise. Mă poartă parcă într-o altă lume. Acompaniată de păsări, papagali și susurul apei, răzbat, pierdut prin vegetație, prin ușa larg deschisă a avionului. Mă cheamă și mă intrigă!

Pun piciorul pe prima treaptă și simt cum umezeala îmi îngreunează hainele. Le mulează pe mine și mă însoțește permanent. Mi se lipește de suflet. Soarele trimite raze, evaporat ca apa într-o zi de vară toridă. Mă trezesc îndrăgostită.

Un miros sărat îmi reconfirmă că ce îmi oferise hubloul avionului cu câteva clipe înainte, zeci de insule, plaje albe, galbene, apă turcoaz, nu e o vedere, e realitate. Din zecile, miile, sutele văzute, care mă aruncaseră în uimire, sigur am pus roțile avionului într-una la fel de frumoasă, exotică, așa cum o conturam încă de sus. Îndrăgostită și uimită.

În câteva clipe, un autobuz, gen safari vibe, mă ia de pe pistă. În 50 de metri mă lasă la cel mai frumos aeroport pe care l-am vazut vreodată. Atât de local! Stuf, ceai rece, pitsi pitsi (jeleu cu cocos), pitu (orez cu fructe) și câțiva cântăreți locali. Atât de diferit! El Nido! Aeroportul Lio.

De ce Palawan?

Lumea e mare!

Îmi reconfirm asta după ce răzui harta cu locurile în care am fost și deși aș fi crezut că sunt multe, nu sunt. Tot timpul te gândești la o experiență și lucruri noi care să te îmbogățească vizual. Teoretic, aș spune că da, însă nu știu cum reușesc să revin și a doua oară în multe din locațiile deja văzute. Nostalgia. Un loc din categoria asta, este Palawan, El Nido!

Dacă iubesti apa și nu-ți dorești nimic mai mult decât apă și alte activități în relație cu apa, alege Palawan. Apă, insule locuite, mai puțin locuite și pustii, cât vezi cu ochii. Atât de pusti, că începi să te crezi Magellan, deși multe dintre ele sunt deja descoperite și populate cu cate un hotel exclusivist.
Sentimentul e total diferit fata de Boracay. Destinațiile sunt diferite. Boracay este un loc de petreceri, complet turistic. Palawan e un loc al sălbăticiei, al viețuitoarelor pe cale de disparitie, un loc al naturii. Un loc în care Robinson ar fi băut “Don Papa” toată ziua, un loc în care apa e pusă în evidență de stâncile ce ies din mare și îi dau o culoare de smarald.

Pangulasian este un arhipelag de insule, capitala fiind Puerto Princesa. Este locul peisajelor frumoase și a diversității marine, locul acela în care sigur visezi la luna de miere, sau la o vacanță exotică.

Unde alegi să stai?

Depinde foarte mult ce-ți dorești. Poți alege să stai printre localnici în El Nido, sau pe una din insulele resort. Noi am ales o insulă resort, El Nido Resorts Pangulasian Island, un loc mirific, cu multă vegetație, cu o primire călduroasă din partea unei familii de maimuțe care arunca cu nuci în acoperișul casei noastre, cu papagali albi zburători, cel mai bun masaj din lumea asta și “acoperișul lumii”, pe cărare, în vârful insulei, care îți oferă o priveliște inegalabilă.

El Nido continent îți oferă varianta mai ieftină de cazare.
Pe insule îți recomand El Nido Lagen, El Nido Cove, Miniloc, Apulit, Pangulasian. Despre Pangulasian am scris aici.

Cum ajungi la Pangulasian?


Din Lio (aeroportul “behind” El Nido) am luat transfer cu barca de viteză către Pangulasian. Este singura opțiune. Transferul e pus la dispoziție de către hotel.
Jur ca e mirific drumul pâna acolo. Atâtea stânci ieșite din apă, atâtea insule: Snake, Pangulasian, Helicopter, Miniloc, Mantiloc, toate poartă un nume. Chiar și cele nelocuite.

Ce faci în Palawan?

Din El Nido poți lua mai multe excursii cu barca – paraw, atât către insule cât și către lagune. Sunt 4 excursii: A,B,C,D.
Costul uneia e în jur de 1200-1500 pesos/persoană, durează o zi și include masa de prânz (grătar pe barcă de obicei). Noi am ales A și B. Toată lumea le recomandă.

Turul A: Small Lagoon, Big Lagoon, Secret lagoon, Shimizu Island, Seven Commando Beach

Turul B: Snake Island, Pinagbuyatan Island, Entalula beach, Cudugnon Cave

Turul C: Helicopter Isand, Matinloc Shrine, Secret Beach, Star Beach, Hidden Beach

Turul D: Ipil Beach, Cadlao Lagoon, Paradise Beach, Pasandigan Beach, Natnat Beach, Bukal Beach

100 euro = 5.720 PHP (peso filipinez).

La unii operatori le poți combina cu staționare nocturnă pe o insulă pustie, la cort. Cei mai mulți oferă masă la bordul bărcii sau pe o insulă. Pește, fructe de mare, orez, fructe, apă proaspătă și prăjituri. Noi am avut excursia inclusă în costul hotelului, făcând parte din activitățile pe care ei ni le propun zilnic.

BIG LAGOON, SMALL LAGOON, SECRET LAGOON

Nu rata Big Lagoon, Small Lagoon, Secret Lagoon. Ar fi de neiertat. Distanța către punctele de atracție este mică. În 20 de minute suntem în Big Lagoon. Aici se intră cu barca. Fiind dimineață, nu e atât de aglomerat. Încă două bărci. În 10 minute ieșim din laguna și ne continuăm drumul către cea mică. Ghizii ne spun că e spectaculoasă. Îi credem pe cuvânt. În jur, cât vezi cu ochii, insule, hoteluri izolate pe cate o insulă, paradis, plaje foarte mici, nepopulate.
În 10 minute suntem la laguna, aici alte 3 bărci așteaptă intrarea.
Intrarea se face cu cayac sau înot. Alegi ce ți-e comod.
Ne bucuram 30 minute de snorkeling în așteptarea caiacului.
Caiacul a fost distractia zilei. Îți trebuie atât de puțin să reușești să-l strunești. Calm în primul rând. Panica te trage la fund.
Aștepți la rănd intrarea printre două stânci mici, îți încape capul și profilul. Întâi se iese, după care se intră. Aceleași reguli.
În interior, zarvă mare. Ca peste tot, fiecare nație are agitații ei. Unii sunt în competiție, unii își arată măiestria de a struni un caiac, unii sunt în echilibru spiritual, unii se lovesc de stânci, unii zâmbesc. Cei mai mulți sunt turiști asiatici. După 20 de minute ieșim din lagună. Întradevar spectaculoasă. Apă verde, stânci înalte, vegetație, meduze.

SNORKELING

Sunt matinală, am întălnire cu rechinii albi! Mă trezesc emoționată. Cred că au avut alte priorități, nu mi s-au arătat. Nici țestoasele. Ies și mâine, ies până ne cunoaștem. M-au binecuvantat în schimb toate meduzele și planctonul. Acupunctură fără limite. La asta să te aștepți.
Am văzut coral, pentru prima dată verde, mov și albastru. Ce cred coralii despre noi? Că suntem niște ciudățenii imense cu măști caraghioase. Ce credem noi? Că sunt stânci, când în realitate sunt animale și cresc nu mai mult de 9 mm/an.

ISLAND HOPPING

Island Hopping, sau altfel spus hop on, hop off. Te plimbă și te lasă la Cathedral Cave, Cudugnon Cave, Snake Island.

Oricât te fură somnul de la balansul bărcii, te trezește prima oprire: Cathredal Cave – Peștera din apă, cu apa verde ca smaraldul. Sculptată într-o stâncă, întunecoasă și nu tocmai “inviting” pentru cei ce iubesc lumina.
Cudugnon Cave, pe insula cu acelați nume, o insulă micuță, pitorească populată de o familie, 3 câini și o pisică. Am optat să nu intru în peșteră, la avertismentul căpitanului de echipaj, care ne spune că există pisici de mare “mortale”.
Snake Island – am luat fășia de nisip la picior și ne-am conectat cu continentul și localnicii. Un paradis de mangrove,nisip auriu, liniște și un cocoș care cânta la ora apusului. Pe Snake Island, care d efapt e o insulă nelocuită, am optat pentru o cină romantică. Cei de la Pangulasian s-au ocupat de toată logistica. A fost divin! Vă recomand dacă optați pentru Pangulasian.
Insula Entalula, unde nu e niciun hotel dar găsești scaune pentru plajă și un pavilion cu băuturi. Am optat doar pentru un mango juice și o baie bună, fără meduze.

Turtle Island. Deosebită prin localnicii simpatici, arată ca o potcoavă în care centrul e plin de nisip terasat și fierbinte. Insula intră în categoria locurilor protejate, fară acces turistic. Țestoasele din zonă o folosesc drept “casă – incubator”. Nu am găsit picior de broască și nici ouă, dar am găsit natura în toată splendoarea ei!
Best place on earth.

Poți să-ți organizezi timpul și vacanța astfel încăt să stai 2 zile în El Nido, pe continent. Acolo trăiești și respri alături de localnici. În plus, ai de văzut și acolo cascada Nagkalit-kalit și plaja Nacpan.

Poți lua day pass pe insulele resort. Verifică această optțiune dacă vrei varietate.

Masaj, e altă activitate pe care ți-o recomand. Pentru mine cei d ela Pangulasian au intrat în topul masajelor impecabil făcute. Chiar primul loc.

Cum ajungi în El Nido?

Noi am venit cu cei de a Qatar. Am zburat București-Doha-Manila și de acolo am luat AirSwift până în El Nido.

Altă variantă e să zbori din Manila în Puerto Princesa și de acolo să iei autobuzul pentru 4-5 ore până în El Nido.

Zborul cu Qatar păna în Manila a costat 570 euro, iar cel din Manila spre El Nido, cu AirSwift a costat 200 euro (dus- întors).

Zborurile la economic se învărt în jurul a 500-800 euro pentru București- Manila și 200 euro Manila- El Nido. Varianta Manila-Puerto Princesa e mai ieftină. Biletul la economic costă 100-150 euro/persoană/dus-întors.

Pentru Bucuresti Manila verifică ofertele celor de la Turkish Airlines, Fly Dubai și Emirates. Durata zborului este de 4 ore până la Doha și 8 ore Doha- Manila. Ia în calcul cu tot cu escale 18 ore până la destinație.

Pentru zborul scurt (1 oră) verifică ofertele celor de la Air Asia, Cebu Paficic, AirSwift, Zest Air și alege-o pe cea mai convenabilă.

Când e cel mai bine să vii în Palawan?

În perioada iunie – noiembrie, este sezon umed, plouă des și mult, de evitat aș spune.

Sezonul uscat este între lunile noiembrie și mai. Este perioada cea mai bună să vii în El Nido.

Noi am fost în mai, înaintea musonului de vară. Vremea a fost perfectă.

Căte zile stai în El Nido?

Depinde foarte mult cum îți construiești excursia și cu ce combini El Nido. Pentru El Nido însă ai nevoie de cel puțin o săptămână dacă vrei să cutreieri și să stai la plajă.

Noi am combinat în această vacanță Boracay, Palawan și Manila. Mulți însă combină El Nido cu Coron și Puerto Princesa.

Internet?

Cumpără o cartelă locală încă din aeroportul Manila.

Găsești la 599 PHP, 4Gb trafic, cu valabilitate 30 zile sau la 999 PHP, 8Gb.

Buget și prețuri?

Prețurile la cazări variază între 2000-5000 euro/2 persoane/ 5*. Dacă alegi să stai în El Nido și nu pe insule, vei plăti mult mai puțin.

Excursiile nu sunt scumpe, unele resorturi le oferă în pachetul de cazare .

Destinația te poate costa 3500-6000 euro/2 persoane/6 nopți.

Mulți turiști combină câteva zile la un resort ieftin cu câteva zile la un resort de lux. Personal, am rezonat cu resorturile El Nido: Lagen, Miniloc, Apulit, Pangulasian. Dacă stai pe continent, poți lua un day pass la unul din resorturile de pe insule. Așa te poți bucura și de experiența unei zile la o insulă resort.

La Pangulasian a costat 3.770 euro/ 6 nopți, mic dejun inclus.

Utile:

  • ia la tine Go Pro sau husă anti-imersie lichid pentru telefon. Vei avea nevoie de ea în excursii. Îți recomand aici una.
  • ia la tine sprayul de țănțari. Seara e posibil să ai nevoie de el. Eu îl folosesc pe acesta. Ți-l recomad.
  • ia la tine cremă cu protecție solara SPF 50. Îți recomand Piz Buin de aici, e crema mea preferată.
  • ia la tine trusa de medicamente și în mod special fenistil pentru înțepături.
  • vino cu euro și schimbă în aeroport sau la resort. ATM-uri nu găsești pe insule, doar în El Nido sunt căteva Euronet.

Ai nevoie de viză?

Cetăţenii români care deţin paşapoarte simple sau paşapoarte simple temporare nu au nevoie de viză de intrare pe teritoriul țării pentru o perioadă de şedere de maximum 30 de zile. Pentru prelungirea perioadei de şedere, cetăţenii români trebuie să se prezinte la Biroul de Imigrări cu minimum 5 zile înainte de expirarea perioadei legale de şedere (30 zile). Cetǎţenii romȃni, posesori de paşapoarte diplomatice şi de serviciu nu au nevoie de viza pentru o perioadǎ de maximum 90 de zile.

Condiţiile pentru intrarea fără viză pe teritoriul acestui stat:

  • Valabilitatea paşaportului să depăşească cu cel puţin 6 luni perioada şederii în Filipine
  • Bilet de călătorie pentru întoarcerea în ţara de origine sau pentru o altă ţară de destinaţie.

Ai nevoie de vaccinuri?

Consultă aici recomandările.